Seară românească organizată de ASCOR Iași
Voluntarii ASCOR Iași organizează o nouă ediție a tradiționalei petreceri „O seară românească”. Invitații de seamă ai acestei ediții vor fi tinerii artiști ieșeni, membri ai ASCOR Iași și nu numai: Florentina Vezătiu, Roberta Procopiuc, Bianca Nechita, Ana Georgiana Blăgeanu, Petronela Popa, Silvia Mleșniță, Robert Damian și Marian Orzetic.
„Pe lângă momentele de cântec, joc și voie bună, specifice serilor românești, evenimentul va avea un scop caritabil. Vom strânge fonduri pentru a putea oferi unui număr de 15 copii cu posibilități materiale reduse o excursie de o zi în Iași. Evenimentul va avea loc duminică, 19 februarie, la Centrul de evenimente AGORA din Iași, începând cu ora 18:00. Donație minimă: 35 de lei sau 30 de lei (pentru cei îmbrăcați în ie). Biletele vor putea fi achiziționate de la intrare.
Pentru mai multe detalii vă rugăm să-l contactați pe colegul nostru, Gabriel Andrei Timofte coordonatorul acestui eveniment, la numărul de telefon 0784.178.643”, se arată într-un comunicat al
ASCOR Iași.