Seceta îi sperie pe polonezi

Data: 02 Iulie 2008

Ministrul Agriculturii din Polonia a susţinut o creştere a preţurilor alimentelor mult mai mare decât se prognozase iniţial.

Seceta ameninţă polonezii cu o creştere mare a preţurilor alimentelor, a inflaţiei şi a dobânzilor. Ministrul Agriculturii, Marek Sawicki, a declarat, sâmbătă, că după ultimele comunicate despre efectele secetei vor trebui verificate prognozele privind creşterea preţurilor alimentelor, informează Rzeczpospolita. „În urmă cu o lună apreciam că preţurile alimentelor nu vor creşte anul acesta în Polonia mai mult de 6,5%. După comunicatele Institutului pentru Culturi, Îngrăşăminte şi Soluri legate de secetă, acest indice va trebui supus, din păcate, unor verificări şi nu voi fi surprins dacă se va ajunge la o creştere de ordinul 8-10%“, a spus Sawicki în timpul conferinţei de presă susţinute la Cracovia. Anul trecut, preţurile alimentelor au crescut în medie cu 4,8%. În perioada ianuarie-mai 2008, acestă creştere a oscilat între 6 şi 8%. Dacă această dinamică va fi într-adevăr mai mare în a doua parte a anului, creşterea inflaţiei şi a dobânzilor pare inevitabilă. Banca Naţională a Poloniei prognozează că, la sfârşitul anului, polonezii vor plăti pentru alimente cu 6,3% mai mult decât la începutul lui. Ministrul Sawicki a subliniat, sâmbătă, că nu agricultorii dictează preţurile alimentelor pe piaţa poloneză. „Preţurile produselor alimentare sunt influenţate de preţul combustibilului şi al energiei, fără care alimentele nu pot fi produse“, a subliniat el, explicând faptul că alt factor ar fi speculaţiile de pe pieţele mondiale.