Secretarul general adjunct al NATO în vizită la Târgoviște
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a fost primit la Reședința eparhială, luni, 11 septembrie, de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal.
Desfășurat într-o atmosferă cordială, dialogul a avut în vedere rolul identității naționale în contemporaneitate, buna colaborare dintre Biserică și Stat spre beneficiul reciproc, nevoia aprofundării valorilor creștine în Europa ca alternativă la procesul de secularizare, precum și aportul românesc la dezvoltarea conștiinței europene. La întâlnire au mai participat: vicepreședintele Consiliului Județean Dâmbovița, Antonel Jîjîie, secretarul general al aceleiași instituții, Dănuț-Nicolae Popa-Stănescu, pr. Ionuț Ghibanu, vicar eparhial, și pr. Gabriel Voicilă, consilier eparhial.