Securitatea lui Obama, prioritate absolută în SUA
▲ Serviciile Secrete americane sunt în alertă maximă pentru protecţia lui Barack Obama ▲ Viitorul preşedinte de culoare este ameninţat de rasiştii din SUA ▲ Grupările radicale ale albilor ar putea fi infiltrate de agenţi sub acoperire ▲
Barack Obama a intrat în istorie ca primul preşedinte de culoare al Statelor Unite, dar tocmai culoarea pielii sale face din el o ţintă şi reprezintă o provocare de proporţii pentru cei care îi asigură securitatea. Barack Obama a primit protecţia Secret Service, care asigură securitatea preşedinţilor şi candidaţilor la preşedinţie, încă din mai 2007, cu 18 luni înainte de a fi ales preşedinte. Ameninţări pentru un preşedinte Deşi este un subiect pe care puţini îl abordează direct, ca preşedinte de culoare, viaţa sa este deosebit de ameninţată. Doi tineri neonazişti au fost inculpaţi în Tennessee pentru ameninţări cu moartea la adresa lui înainte de a fi ales. Potrivit unei copii a procesului-verbal, ei intenţionau să ucidă 102 negri, printre care şi Barack Obama. Familia lui Obama şi el însuşi, dar şi vicepreşedintele ales Joe Biden şi familia sa sunt păziţi 24 de ore din 24 de echipe de elită formate din agenţi înarmaţi ai US Secret Service (USSS), o ramură a Departamentului pentru Securitate Internă. Dovadă a importanţei pe care au primit-o ameninţările la adresa lui Obama, podiumul de pe care îşi susţine discursurile este înconjurat de pereţi din plexiglas transparent, prin care nu pot trece gloanţele. „Schimbările de administraţie prezidenţială necesită un grad mare de planificare operaţională a misiunii noastre de protecţie“, a comentat Ed Donovan, purtătorul de cuvânt al Secret Service, refuzând să dea mai multe detalii despre noul dispozitiv sau să spună dacă Obama va fi protejat mai intens decât alţi preşedinţi. „Evident că facem ajustări, dar în acest stadiu suntem pregătiţi pentru orice eventualitate“, a spus el. O istorie de atentate Culoarea pielii noului preşedinte nu este decât un subiect de îngrijorare în plus într-o ţară care numără 200 de milioane de arme de foc, responsabile de 30.000 de decese pe an şi în care 4 preşedinţi au fost asasinaţi în exerciţiul funcţiunii, iar alţi câţiva au fost vizaţi de tentative de asasinat. „Circumstanţele vor fi unice şi vor constitui o provocare“ pentru cei care îi asigură securitatea lui Obama, apreciază Fred Burton, de la societatea de consultanţă Stratfor, specializată în lupta antiterorism şi informaţii geopolitice, care consideră sarcina „deosebit de dificilă“. „Va mobiliza multe resurse şi va necesita un număr enorm de analize în termeni tactici şi de protecţie, pentru a fi cu un pas în faţă“ celor care ar încerca să îi facă rău noului preşedinte, explică expertul. Din această categorie fac parte grupuscule adepte ale supremaţiei rasei albe, care ar putea profita de perioada de tranziţie dinainte ca Obama să îşi preia funcţia în 20 ianuarie şi să beneficieze de un grad mai ridicat de protecţie. Expertul consideră că agenţii de informaţii s-au infiltrat în aceste grupuri, ai căror simpatizanţi au fost implicaţi în asasinarea lui Martin Luther King, Malcolm X sau militantului de culoare Medgar Evers, ucis în 1963 de un membru al Ku Klux Klan. Site-ul organizaţiei rasiste avertiza săptămâna aceasta împotriva desemnării lui Obama la preşedinţie. Dacă va fi ales Obama, „mulţi albi din ţara aceasta s-ar putea trezi“, se spune pe site. Pariuri pe capul lui Obama Subiectul securităţii lui Obama este atât de actual, încât două dintre cele mai mari firme de pariuri din Australia refuză să dea banii celor care au pariat pe victoria candidatului de culoare, spunând că se tem că acesta ar putea fi asasinat înainte de învestirea din 20 ianuarie. Ziarul „Sydney Morning Herald“ a anunţat că a fost informat de o persoană căreia un angajat de la Sportsbet a refuzat să-i dea banii, spunând că se teme de o tentativă de asasinare a lui Obama. Directorul societăţii, Matt Tripp, a negat că aceasta este principala îngrijorare a companiei. „Doamne fereşte să sufere un infarct sau să fie lovit de autobuz. Îl iubesc pe tipul ăsta. Vreau să dau banii oamenilor. Cred că el este bun pentru America şi pentru lume“, a subliniat Tripp.