Şedinţă a Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Iaşilor

Data: 03 Martie 2014

În data de 1 martie 2014, la Centrul de Conferinţe „Providenţa“ din Iaşi, s-au desfăşurat, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, lucrările şedinţei anuale de lucru a Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Iaşilor, în care s-au prezentat, examinat şi aprobat rapoartele de activitate ale sectoarelor Centrului eparhial, execuţia bugetară pe anul 2013 şi bugetul eparhiei pentru anul 2014. Şedinţa a fost precedată de slujba Sfintei Liturghii săvârşită în Biserica „Înălţarea Domnului“ din Iaşi de către IPS Părinte Mitropolit Teofan, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. A fost ultima şedinţă a Adunării eparhiale în actuala componenţă, membrilor acestui organism bisericesc expirându-le anul acesta mandatul de patru ani, în perioada următoare urmând a avea loc alegeri pentru desemnarea deputaţilor ce vor reprezenta laicatul şi clericii din Arhiepiscopia Iaşilor pentru perioada 2014-2018.

La această şedinţă au mai participat, alături de membrii Adunării eparhiale, şi reprezentanţi ai mănăstirilor, ai protopopiatelor, ai şcolilor teologice din eparhie şi ai unor organizaţii care funcţionează cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Iaşilor. Vă prezentăm, anexat, o sinteză în date şi în cifre a activităţii Arhiepiscopiei Iaşilor în 2013. (Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Iaşilor)