Şedinţă a Consiliului eparhial de la Sibiu
Aula „Mitropolit Ioan Meţianu“ a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna“ din Sibiu a găzduit ieri, 26 iunie, şedinţa de lucru a Consiliului Arhiepiscopiei Sibiului. Lucrările au fost prezidate de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.
Şedinţa a fost precedată de un Te Deum oficiat în capela Facultăţii de Teologie de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa IPS Mitropolit Laurenţiu, a Preasfinţitului Ilarion, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, şi a membrilor Consiliului eparhial. Soborul de preoţi a fost condus de vicarul-administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, pr. Ilarie Benchea, şi format din consilieri eparhiali şi protopopi.
În debutul şedinţei, IPS Mitropolit Laurenţiu l-a prezentat membrilor Consiliului eparhial pe noul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului şi i-a îndemnat pe toţi să-l sprijine pe PS Episcop Ilarion în noua sa misiune la care a fost chemat. Mai apoi, IPS Mitropolit Laurenţiu a condus lucrările Consiliului eparhial, care au avut ca obiectiv aprobarea ultimelor hotărâri ale Permanenţei acestui înalt for de conducere al Arhiepiscopiei Sibiului: „Întâi de toate au fost aprobate toate noile încadrări pe posturi şi ieşirile la pensie. De asemenea, am prezentat noile investiţii realizate în ultimul timp şi lucrările administrative aflate în curs de finalizare, dar şi cele pregătite acum pentru a fi săvârşite în cursul acestui an. A fost prezentată şi lucrarea pastoral-misionară a Bisericii noastre, dar şi activitatea culturală, amintindu-se în mod special toate publicaţiile realizate la Editura «Andreiana» şi la Tipografia «Şaguniana». Am discutat şi problema orei de religie în şcoli, dar şi situaţia învăţământului teologic din instituţiile de profil ale Arhiepiscopiei Sibiului“.
Viaţa monahală din eparhie
În cadrul şedinţei de la Sibiu a fost prezentată şi discutată situaţia aşezămintelor monahale din Arhiepiscopia Sibiului, fiind prezent exarhul mănăstirilor din eparhia menţionată, arhimandritul Macarie Ţuţul. În finalul întâlnirii au fost discutate şi alte probleme legate de viaţa bisericească şi administrativă din parohii şi cele 11 protopopiate ale Arhiepiscopiei Sibiului. Conform Statutului pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, Consiliul eparhial este organism executiv al Adunării eparhiale şi are în competenţă problemele bisericeşti administrative, culturale, social-filantropice, economice, patrimoniale şi fundaţionale pentru întreaga eparhie. Consiliul eparhial se compune din nouă membri, trei clerici şi şase mireni, aleşi pe termen de patru ani de Adunarea eparhială dintre membrii ei.