Şedinţă a Consiliului Eparhial la Oradea
La Centrul Eparhial al Episcopiei Oradiei s-a desfăşurat, marţi, 18 martie, sub preşedinţia Preasfinţitului Sofronie, Episcopul Oradiei, şedinţa de lucru a Consiliului Eparhial al Episcopiei Oradiei.
La şedinţă au participat membrii clerici şi mireni ai Consiliului Eparhial al Episcopiei Oradiei, membrii Permanenţei Consiliului Eparhial şi protopopii de la cele patru protopopiate ale eparhiei, în vederea organizării, la nivelul Eparhiei, a procesului electoral pentru alegerea membrilor clerici şi mireni în Adunarea Eparhială a Episcopiei.
Pe ordinea de zi a şedinţei a fost delimitarea circumscripţiilor electorale din cuprinsul Episcopiei Oradiei, în vederea constituirii colegiilor electorale preoţeşti şi mireneşti, desemnarea delegaţilor eparhiali pentru fiecare circumscripţie şi stabilirea locului, datei şi orei întrunirii fiecărui colegiu electoral în parte.
Astfel, urmare a lucrărilor desfăşurate, a fost emis Ordinul Circular al Consiliului Eparhial al Episcopiei Oradiei, ce cuprinde delimitarea celor zece circumscripţii electorale din Eparhie, în cadrul cărora se vor constitui colegiile electorale preoţeşti şi mireneşti, desemnarea delegaţilor eparhiali pentru fiecare circumscripţie electorală în parte, precizându-se locul întrunirii colegiilor electorale.
Şedinţa noii Adunări Eparhiale
S-a stabilit ca data alegerii membrilor clerici şi mireni în Adunarea Eparhială a Episcopiei Oradiei să fie ziua de joi, 8 mai 2014, ora 10:00, pentru colegiile mireneşti, şi ora 11:00, pentru colegiile preoţeşti.
De asemenea, s-a luat hotărârea ca şedinţa de constituire a noii Adunări Eparhiale a Episcopiei Oradiei să aibă loc în ziua de sâmbătă, 14 iunie 2014.
În cadrul şedinţei, Preasfinţitul Părinte Sofronie a subliniat importanţa organizării procesului electoral în Episcopia Oradiei şi a insistat pe respectarea cu stricteţe a prevederilor cuprinse în Decizia Patriarhală, privind calendarul alegerilor pentru organismele deliberative şi executive la nivel eparhial, precum şi a hotărârilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a dispoziţiilor statutare şi regulamentare în acest sens, conform unui comunicat transmis de biroul de presă al Episcopiei Oradiei.