Întâlnire a preoților consilieri eparhiali și a protopopilor din Arhiepiscopia Alba Iuliei

Un articol de: Oana Rusu - 22 Feb 2020

În urma desfășurării lucrărilor Adunării eparhiale și ale Consiliului eparhial în luna ianuarie, unde au fost prezentate rapoartele de activitate pe anul trecut și perspectivele de acțiune și noile proiecte pentru anul curent, marți, 18 februarie, a avut loc prima ședință de lucru din acest an cu preoţii consilieri și cu protopopii, sub conducerea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei.

Ierarhul le-a mulțumit celor prezenţi pentru activitatea pe care o derulează, apoi consilierii și inspectorul eparhial au expus problemele specifice sectoarelor pe care le coordonează.

Cu acest prilej au fost prezentate şi câteva inițiative ale Centrului eparhial referitoare la organizarea unor proiecte dedicate tinerilor și a unor programe de cateheză parohială, în contextul Anului omagial al pastorației părinților și copiilor. A fost diseminat programul național de tabere pentru copii, tineri și familii „Tineri în acțiune!” și au fost amintite locațiile taberelor de vară organizate de Arhiepiscopia Alba Iuliei. De asemenea, au fost expuse tematicile școlilor de vară parohiale și conceptul programului național catehetic „Hristos împăr­tășit copiilor”, în scopul implicării cât mai multor parohii și școli în aceste activități. 

„Pentru o organizare eficientă și corelată cu nevoile reale ale tinerilor și ale comunităților parohiale din Alba și Mureș privind misiunea cu tinerii și nu numai, vor fi organizate traininguri, work­shopuri și ședințe punctuale de lucru în vederea elaborării unei strategii de acțiune la nivelul întregii eparhii, fiind luate în considerare specificul local, posibili­tățile infrastructurale și resursele umane implicate”, conform pr. Oliviu Botoi, consilier cultural în cadrul Arhiepiscopiei Alba Iuliei.