Ședință a Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei

Data: 21 Ianuarie 2025

În ziua de 20 ianuarie 2025, la Reședința mitropolitană din Iași s-a întrunit, în şedinţă de lucru, Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, la care, sub preşedinţia Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, au participat: Înaltprea­sfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Preasfin­țitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, Prea­sfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Pe ordinea de zi a şedinţei s-au aflat mai multe subiecte privind viaţa bisericească ce sunt de competenţa Sinodului mitropolitan:

- Aprobarea tematicii și a bibliografiei pentru obținerea gradului I în preoție;

- Înaintarea către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a unor propuneri de acordare a rangului de arhimandrit;

- Analiza, urmată de aprobarea propunerii de înființare a patru metocuri de călugări în subordinea Mănăstirii Sihăstria Putnei;

- Analiza, urmată de aprobarea propunerii de înființare a Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” Poiana, oraș Dolhasca, Protopopiatul Fălticeni, județul Suceava, ca mănăstire de călugări;

- Analiza, urmată de aprobarea propunerii de transformare a Mănăstirii „Înălțarea Domnului”-Pojorâta, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava, din mănăstire de călugări în mănăstire de călugărițe;

- Analiza, urmată de aprobarea propunerii de desființare a Schitului de călugărițe „Naș­terea Maicii Domnului” Boroaia, comuna Boroaia, Protopopiatul Fălticeni, județul Suceava.

În timpul ședinței, s-au mai abordat și unele probleme de ordin patrimonial sau disciplinar.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iașilor