Ședință administrativă în cadrul Protopopiatului Iași II
Tema referatului supus dezbaterii a fost „Suferința și durerea trăite de copiii diagnosticați cu boli terminale. Repere teologice și spirituale”, prezentarea fiind realizată de către părintele Cristian-Florin Cristea - preot misionar de caritate la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” Iași, capela „Buna Vestire”, informează doxologia.ro.
A urmat apoi o sesiune de discuții în care s-au evidențiat anumite aspecte ale activității preotului misionar de caritate în spital, dar și a preotului de parohie în sprijinul pacienților și familiilor acestora, subliniindu-se oportunitatea și necesitatea unei implicări mai intense a Bisericii și a slujitorilor ei prin rugăciune și acțiuni concrete.
La final, părintele protopop Marius Daniel Profir a prezentat și temeiurile Centrului eparhial spre luare la cunoștință și ducere la îndeplinire, îndemnând la o bună conlucrare misionar-pastorală spre folosul duhovnicesc al tuturor credincioșilor.
În încheierea ședinței, a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru pr. Viorel Sevastre, fost preot paroh la Parohia „Sfinții Voievozi”-Roșca, Iași, și pr. Dumitru Nechifor, fost preot paroh la Parohia „Adormirea Maicii Domnului”-Barnovschi, Iași, de la a căror trecere la cele veșnice se împlinesc 5, respectiv 1 an de zile.