Şedinţa anuală a Adunării Naţionale Bisericeşti
Şedinţa anuală a Adunării Naţionale Bisericeşti a fost precedată de Sfânta Liturghie, săvârşită în Catedrala Patriarhală de către Preasfinţitul Părinte Andrei Făgărăşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. În continuare, Preasfinţia Sa a oficiat, în prezenţa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a ierarhilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi a membrilor Adunării Naţionale Bisericeşti, o slujbă de Te Deum. Şedinţa Adunării Naţionale Bisericeşti s-a desfăşurat la Centrul naţional pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae”. După cuvântul de bun venit adresat membrilor adunării de Întâistătătorul Bisericii noastre, a urmat repartizarea lucrărilor la comisiile permanente ale Adunării Naţionale Bisericeşti. Şedinţa plenară a fost apoi suspendată pentru examinarea lucrărilor şi întocmirea referatelor de către comisiile permanente. Lucrările au fost reluate în plen pentru prezentarea referatelor comisiilor permanente asupra Raportului general (sinteză) anual al Consiliului Naţional Bisericesc pe anul 2014 şi supunerea spre aprobare a hotărârilor ANB. (Diac. Ştefan Sfarghie)