Şedinţa anuală a Consiliului Consultativ al Cultelor din România

Data: 26 Aprilie 2012

În Sala Conventus din Palatul Patriarhiei, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc ieri şedinţa anuală a Consiliului Consultativ al Cultelor din România. Tema întrunirii de anul acesta a fost "Sănătatea - dar al lui Dumnezeu şi responsabilitate umană".

La întâlnire au participat cu drept de vot reprezentanţi ai următoarelor culte recunoscute: Biserica Ortodoxă Română, Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timişoara, Biserica Romano-Catolică, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Arhiepiscopia Bisericii Armene, Biserica Ortodoxă Rusă de Rit Vechi din România, Biserica Reformată din România, Biserica Evanghelică C.A. din România, Biserica Evanghelică Lutherană din România, Biserica Unitariană din Transilvania, Biserica Creştină după Evanghelie din România - Uniunea Bisericilor Creştine după Evanghelie din România, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România - Cultul Mozaic, Cultul Musulman din România. În cadrul acestei şedinţe a fost aprobat prin consens Statutul Consiliului Consultativ al Cultelor din România, care a fost semnat de către toţi membrii prezenţi. 1. Tema centrală a acestei şedinţe a Consiliului Consultativ al Cultelor din România a fost "Sănătatea - dar al lui Dumnezeu şi responsabilitate umană". În acest sens, participanţii au subliniat faptul că sănătatea, ca dar al lui Dumnezeu, este totodată şi o responsabilitate a omului, care are datoria de a păstra şi cultiva acest dar. Responsabilitatea aceasta revine atât fiecărui individ în parte, pentru propria sănătate, cât şi comunităţii, care are datoria de a ajuta persoanele cu o sănătate precară printr-o susţinută activitate de prevenire şi de tratare a bolilor. De asemenea, a fost menţionată şi responsabilitatea Statului pentru cetăţenii săi, care plătesc contribuţii la asigurările de sănătate. În acest sens, înfiinţarea şi organizarea de către cultele recunoscute a unor unităţi medicale constituie o necesitate evidentă pentru fiecare cult în parte. Întrucât nu fiecare cult poate înfiinţa astfel de unităţi, cultele din România sunt interesate în promovarea unui sistem sanitar public mai performant şi eficient, ţinând seama mai ales de faptul că o mare parte a populaţiei României este săracă. Din această perspectivă, sistemul de sănătate trebuie ca, pe lângă performanţă şi eficienţă, să se ghideze permanent după principiile eticii sociale. În privinţa noului proiect de lege privind reforma sistemului sanitar românesc, reprezentanţii cultelor recunoscute au subliniat faptul că aceasta trebuie să prevadă mecanisme de control astfel încât persoanele cele mai defavorizate să nu fie neglijate sau tratate doar după puterea lor financiară. În această privinţă, cultele - prin fiecare cult în parte şi toate împreună - pot promova în rândul populaţiei un curent de solidaritate comunitară şi socială, o cultură pentru sănătate, ceea ce implică educaţia medicală pentru prevenirea bolilor (medicină profilactică) şi pentru susţinerea bolnavilor cu posibilităţi financiare reduse sau inexistente. Se recomandă parteneriate între culte şi unităţi medicale publice şi private. 2. Consiliul Consultativ al Cultelor din România sprijină iniţiativele legislative care apără viaţa persoanei ca dar al lui Dumnezeu şi dreptul la viaţă din momentul concepţiei, promovează valorile tradiţionale ale instituţiei familiei şi încurajează ocrotirea şi creşterea copiilor în mediul familial, inclusiv prin adopţii. 3. Consiliul Consultativ al Cultelor din România îşi manifestă preocuparea pentru protejarea şi folosirea responsabilă a întregii creaţii a lui Dumnezeu pentru a o transmite generaţiilor viitoare în puritatea şi frumuseţea ei. În acest context s-a exprimat îngrijorarea faţă de folosirea multor aditivi chimici şi organisme modificate genetic în producerea alimentelor şi se recomandă revenirea la hrana naturală. 4. De asemenea, Consiliul Consultativ al Cultelor din România şi-a manifestat sprijinul faţă de atitudinea Patriarhiei Române şi faţă de recursul Statului român în cauza Sindicatul Păstorul cel Bun contra României, exprimându-şi îngrijorarea faţă de modul în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) nesocoteşte autonomia cultelor religioase şi specificul vocaţiei pastorale a clerului, acceptând sindicalizarea acestuia. 5. Referitor la proiectul de lege privind despăgubirile în cazul imobilelor naţionalizate de regimul comunist, Consiliul Consultativ al Cultelor din România cere respectarea prevederilor constituţionale conform cărora proprietatea privată este garantată. Prin urmare, se solicită Statului român ca iniţiativele legislative în domeniul restituirii proprietăţilor să prevadă că, în situaţiile în care nu mai este posibilă retrocedarea în natură, despăgubirea acordată trebuie să fie egală cu valoarea reală integrală a imobilului, indiferent de eşalonarea în timp a sumelor respective. 6. Consiliul Consultativ al Cultelor din România îşi manifestă îngrijorarea faţă de continuarea practicii de a se construi imobile de mari dimensiuni în apropierea lăcaşurilor de cult, care periclitează stabilitatea şi integritatea fizică a acestora, precum şi viaţa credincioşilor prezenţi în ele. 7. Consiliul Consultativ al Cultelor din România solicită autorităţilor Statului adoptarea de măsuri legislative pentru ca TVA-ul plătit de cultele recunoscute să fie evidenţiat distinct în bugetul de stat pe anul următor şi restituit cultelor recunoscute pentru activităţi social-filantropice, cultural-educaţionale şi edilitar-administrative. 8. Consiliul Consultativ al Cultelor din România a hotărât înfiinţarea a patru comisii de lucru, şi anume: 1. Comisia medicală şi socială, 2. Comisia educaţională, 3. Comisia patrimoniul cultelor şi patrimoniu naţional şi 4. Comisia economico-juridică. Rolul acestor comisii, formate din specialişti ai cultelor în fiecare domeniu, este acela de a formula puncte de vedere comune la probleme actuale, inclusiv de a propune amendamente la proiecte de acte normative de interes pentru culte. Secretariatul Consiliului Consultativ al Cultelor din România