Ședința anuală CAR din Arhiepiscopia Alba Iuliei

Data: 16 Feb 2019

În Sala de conferințe a Căminului bisericesc „Peregrinus” din Alba Iulia, s-a desfășurat, joi, 14 februarie, ședința anuală a membrilor Casei de Ajutor  Reciproc (CAR) din Arhiepiscopia Alba Iuliei. Lucrările au fost prezidate de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, în cadrul reuniunii fiind prezentate rapoartele cenzorilor și darea de seamă contabilă. La ședință au luat parte protopopii Eparhiei Alba Iuliei și câte un membru reprezentant din fiecare protopopiat. Apoi, ierarhul a prezidat ședința de lucru cu protopopii din cadrul Arhiepiscopiei Alba Iuliei, la care au fost discutate probleme curente de ordin administrativ-bisericesc, economic, cultural și social, fiind vizate activitățile parohiale și de dinamizare a vieții spirituale în Eparhia Alba Iuliei.