Şedinţa Biroului de catehizare al Arhiepiscopiei Iaşilor
Joi, 26 aprilie 2018, în sala de şedinţe a Centrului eparhial Iaşi a fost organizată şedinţa Biroului de catehizare al Arhiepscopiei Iaşilor.
Pr. inspector Bogdan Racu şi toţi preoţii responsabili cu cateheza în protopopiatele Arhiepiscopiei Iaşilor au trecut printr-o ordine de zi ce a implicat toţi participanţii.
După evaluarea etapei eparhiale a Concursului naţional cultural-artistic „Unirea: libertate şi unitate", desfăşurat în aceeaşi zi în Sala „Baptisterium" din cadrul Muzeului Mitropolitan Iaşi, s-a prezentat situaţia la zi a catehezelor şi trainingurilor conforme Programei catehetice eparhiale 2018 şi s-a stabilit o primă formulă de alcătuire a programei catehetice pentru anul 2019 în directă legătură cu Hotărârea Sfântului Sinod privind Anul omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari) şi Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu şi al traducătorilor de cărţi bisericeşti".
Au fost discutate noile afişe catehetice editate de Birou, calendarul întâlnirilor şi al proiectelor pe fiecare departament catehetic în anul 2018 şi a fost adus la cunoştinţă Raportul de activitate al Departamentului de comunicare al Biroului de catehizare al Arhiepiscopiei Iaşilor pentru perioada septembrie 2017 - aprilie 2018.
Alte subiecte abordate au fost stadiul execuţiei fişelor de evaluare catehetică, organizarea unui training pentru responsabili, noi proiecte şi direcţii de catehizare care să fie abordate catehetic din activitatea pastorală curentă a preoţilor şi darea de seamă a activităţii catehetice a Biroului în perioada 2017 - aprilie 2018.