Şedinţă comemorativă a Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc
- Decretul 410/ 1959 privind reglementarea vieţii monahale. Context istoric şi consecinţe devaforabile Bisericii –
Astăzi, 18 noiembrie 2009, ora 9:00, în Sala sinodală din Reşedinţa patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, va avea loc şedinţa comemorativă a Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc, cu tema: „Decretul 410/1959 privind reglementarea vieţii monahale. Context istoric şi consecinţe defavorabile Bisericii“. Vor susţine comunicări pe această temă pr. Ionuţ Corduneanu, jurist şi consilier patriarhal - Cancelaria Sfântului Sinod, Oficiul juridic, domnul dr. George Enache, istoric, şi domnul Adrian Nicolae Petcu, istoric. Organizată la împlinirea a 50 de ani de la emiterea nefastului act normativ, şedinţa comemorativă a Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc constituie un memorial de cinstire a victimelor Decretului 410/1959, un moment de evocare şi rugăciune. La încheierea şedinţei, va fi înălţată o rugăciune de pomenire pentru odihna sufletelor călugărilor şi călugăriţelor care, deşi au fost atunci excluşi din mănăstiri, au rămas fideli vocaţiei lor monahale şi au revenit în mănăstire când contextul istoric le-a permis. Să ne rugăm lui Dumnezeu ca astfel de persecuţii să nu se mai repete, iar viaţa duhovnicească să se intensifice, pentru ca mănăstirile să nu-şi piardă acum vieţuitorii din cauza altei încercări, şi anume secularizarea ca degradare a vieţii duhovniceşti. (Biroul de Presă al Patriarhiei Române)