Şedinţa Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos
Ieri, 28 ianuarie, au avut loc la Centrul Eparhial din Galaţi, sub preşedinţia Înalt Preasfinţitului Casian, lucrările Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos. Întrunirea a avut pe ordinea de zi prezentarea şi analiza dării de seamă anuale asupra întregii activităţi bisericeşti din anul 2009. Lucrările acestui for au fost precedate, pe parcursul lunii ianuarie, de o serie de întruniri cu factorii de răspundere de la cele opt protopopiate din judeţele Galaţi şi Brăila, din învăţământul teologic eparhial, la nivel de facultate şi seminar, precum şi cu reprezentanţii Casei de Ajutor Reciproc.
Ieri a fost convocat Consiliul Eparhial în cadrul căruia responsabilii sectoarelor Administraţiei Eparhiale au prezentat sinteza activităţii pastoral-misionare, cultural-liturgice şi social- filantropice, desfăşurată în anul ce a trecut la nivelul fiecărei subunităţi din eparhie, dintre care au avut caracter prioritar: educaţia religioasă în familie, în şcoală şi în bi-serică; cunoaşterea şi mărtu-risirea dreptei credinţe; participarea la viaţa liturgică a Bisericii; intensificarea slujirii filantropice în toate comunităţile, ca semn real al dragostei şi frăţietăţii ce decurg din Evanghelia Mân- tuitorului Hristos şi din practica vieţii bisericeşti de totdeauna. Au fost de asemenea evidenţiate principalele evenimente ale anului 2009: aducerea moaştelor Sf. Vasile cel Mare, a veşmântului Sf. Patapie şi a moaştelor Sf. Neomartiri din Samotracia în Arhiepiscopia Dunării de Jos (16-18 martie 2009); proclamarea cinstirii Sfântului Atanasie, patriarhul Constantinopolului, în Biserica Ortodoxă Română (1-3 mai 2009); ridicarea eparhiei Dunării de Jos la rangul de Arhiepiscopie (25-27 septembrie 2009); simpozionul „Creştinismul românesc şi organizarea bisericească în sec. XIII – XIV. Ştiri şi interpretări noi.“ – Centrul cultural-social Lacu Sărat, Brăila (28-29 septembrie 2009). Toate manifestările şi activităţile derulate în anul 2009 reprezintă mărturia eforturilor comune depuse de preoţii, monahii şi credincioşii eparhiei, în colaborare cu protoieriile şi sub îndrumarea Centrului Eparhial, pentru realizarea programelor Sfintei noastre Biserici, a hotărârilor Sfântului Sinod şi ale organismelor deliberative eparhiale din anul ce a trecut. Proiecte eparhiale în 2010 Totodată, membrii Consiliului Eparhial - în deplină concordanţă cu proclamarea în Biserica Ortodoxă Română, la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a „Anului Crezului Ortodox şi al Autocefaliei Româneşti“ - au analizat şi au trimis spre aprobarea Adunării Eparhiale proiectele eparhiale pentru anul 2010, dintre care amintim: a. Proiecte pastoral-misionare şi liturgice, cu referire specială la cunoaşterea învăţăturii despre dreapta credinţă şi rolul acesteia în viaţa ortodoxiei româneşti: - aplicarea la nivelul fiecărei parohii a proiectelor sinodale privitoare la „Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei Româneşti“; - organizarea de manifestări liturgice şi misionar-catehetice la duminicile Sinoadelor I şi al II-lea Ecumenice (procesiune cu icoana Sf. Spiridon şi moaştele Sf. Nicolae la Catedrala arhiepiscopală; susţinerea, în toate bisericile, de cateheze pe tema „Actualitatea Sinoadelor I şi al II-lea Ecumenice în viaţa parohiilor“); - fiecare preot al eparhiei va susţine pe parcursul anului 2010 predici şi cateheze cu referire la aspecte istorice, dogmatice şi pastorale ale Simbolului de credinţă, precum şi la dobândirea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române (inclusiv în cadrul proiectului catehetic „Hristos împărtăşit copiilor“) b. Proiecte cultural-educaţionale: - organizarea, în cadrul şcolilor teologice eparhiale, a unor simpozioane şi colocvii pe marginea temei Crezului ortodox şi a autocefaliei româneşti; - redactarea de studii, articole şi disertaţii pe marginea celor două teme sus-menţionate, de către elevii seminarişti şi studenţii teologi; - redactarea, cu sprijinul Departamentului teologic al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie, şi tipărirea, în tiraj de masă, a două broşuri, una dedicată istoriei şi explicării conţinutului Simbolului de credinţă, iar cea de-a doua cu privire la dobândirea autocefaliei de către Biserica Ortodoxă Română; - dezbaterea în şcoli, la ora de religie, a temelor Crezul ortodox şi autocefalia Bisericii Ortodoxe Române; - organizarea, la Palatul episcopal, a unor expoziţii de icoane vechi şi fotografii cu referire la cele două teme de meditaţie ale anului 2010 c. Proiecte social-filantropice şi de patrimoniu bisericesc: - accesarea fondurilor europene sau de la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în vederea susţinerii în continuare a serviciilor sociale pentru persoanele asistate din cadrul centrelor sociale nou-înfiinţate; - acreditarea centrelor sociale eparhiale şi mărirea numărului de asistaţi de la cantinele sociale, în funcţie de posibilităţi, avându-se în vedere situaţia economică actuală; - intensificarea activităţilor de întrajutorare parohială, urmând a se depista şi alte parohii a căror situaţie financiară şi materială este precară, care vor fi înfrăţite cu alte parohii în vederea depăşirii problemelor sociale cu care se confruntă; - continuarea programului de înzestrare a fiecărei parohii, acolo unde este cazul, cu o locuinţă de serviciu şi sisteme de încălzire pentru biserici. (Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos)