Şedinţa Consiliului Eparhial în Episcopia Sălajului

Un articol de: Ziarul Lumina - 26 Octombrie 2017

La Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului a avut loc marţi, 24 octombrie, ședința Consiliului Eparhial al Episcopiei Sălajului. În cadrul acesteia, Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului, a rostit cuvântul de bun venit adresat celor prezenți și a mulţumit membrilor Consiliului Eparhial pentru efortul susţinut pe care l-au arătat față de Biserică.

În continuare, PS Episcop Petroniu a făcut referire la faptul că în luna octombrie a anului 2017 s-au împlinit 10 ani de la înființarea Episcopiei Sălajului. De asemenea, au fost discutate problemele curente ale Eparhiei, menționându-se faptul că în luna decembrie a anului în curs va avea loc o nouă întrunire a acestui for bisericesc. Potrivit Statutului pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, Consiliul Eparhial este organismul executiv al Adunării Eparhiale, compus din nouă membri, dintre care trei clerici şi șase mireni, aleşi pe termen de patru ani de Adunarea Eparhială, dintre membrii ei şi care are în competenţă problemele bisericeşti administrative, culturale, social-filantropice, economice, patrimoniale şi fundaţionale pentru întreaga Eparhie, conform Episcopiei Sălajului.