Ședința Consiliului Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad
La data de 11 iulie 2017 s-a desfășurat ultima ședință a Consiliului profesoral al Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad. În mijlocul membrilor corpului profesoral s-a aflat Înaltpreasfințitul Părinte dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, și părintele consilier economic Mihai Blaj.
Pe ordinea de zi s-au aflat mai multe subiecte care privesc evaluarea activității didactice și de cercetare, precum și perspectivele legate de activitățile viitoare, care se referă la sesiunea de admitere pentru anul universitar 2017-2018, la toate cele trei programe: licență, masterat și doctorat.
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a subliniat legătura dintre Centrul eparhial și Facultatea de Teologie, în plan academic, bisericesc și de înnoire permanentă a spațiilor de învățământ.
Părintele decan, pr. prof. dr. Cristinel Ioja, a mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru sprijinul și dragostea părintească acordate profesorilor facultății, asigurându-l de buna conlucrare și ascultare fiască, precum și de implicarea cadrelor didactice în ridicarea nivelului științific și educațional-formativ din Facultatea de Teologie.