Sedinţa Consiliului şi Adunării Eparhiale la Deva

Un articol de: Sergiu Nicolae Succurro - 24 Ianuarie 2015

Joi, 22 ianuarie 2015, sub conducerea Preasfinţitului Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, s-au desfăşurat lucrările Consiliului Eparhial şi, respectiv, ale Adunării Eparhiale, ale Episcopiei Devei şi Hunedoarei.

Lucrările Consiliului Eparhial s-au desfăşurat la noul sediul al Episcopiei din strada Andrei Şaguna, nr. 1, iar în cadrul acestora au fost prezentate Rapoartele de Activitate ale tuturor sectoarelor din cadrul episcopiei, Darea de Seamă a Preasfinţitului Episcop Gurie pe anul 2014, Bilanţul Financiar pe 2014 şi Planul Financiar pe 2015.

După lucrările celor cinci comisii s-a dat citirea listei membrilor Adunării Eparhiale şi a notării celor prezenţi, s-a luat act de realizările deosebite înfăptuite în anul 2014, la cei cinci ani de la începuturile episcopiei şi de la organizarea administrativă eparhială propriu zisă, fiind apoi citite Rapoartele Generale de Activitate pe anul 2014 al Episcopiei Devei şi Hunedoarei.

Misiunea eparhiei Devei şi Hunedoarei

Din cadrul Raportului General de Activitate pe 2014 al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, după trecerea în revistă a principalelor hotărâri ale Consiliului Eparhial din ziua respectivă, s-a vizualizat filmul omagial care prezintă activitatea eparhiei hunedorene în cei cinci ani de existenţă.

Preasfinţitul Părinte Episcop Gurie a luat cuvântul, evidenţiind concluziile Raportului General de Activitate pe 2014 al Episcopiei Devei şi Hunedoarei. Apoi, ierarhul a făcut recomandări pastoral-misionare pentru anul ce a început. S-a propus continuarea tuturor proiectelor începute în anul 2014, precum şi a altor proiecte care să intensifice misiunea eparhiei printr-o pastoraţie de proximitate prin intensificarea activităţii de cateheză în rândul copiilor, a tinerilor şi a adulţilor, precum şi intensificarea activităţii sociale pentru venirea în sprijinul celor săraci, a celor din închisori, a celor din spitale etc.