Ședință cu preoții la Protoieria Onești
Preoții din Protoieria Onești s-au întâlnit joi, 2 noiembrie, în ședință administrativă lunară la sediul protoieriei. Ședința a fost prezidată de părintele Daniel Alexandru Zamfir, consilier eparhial și delegat al Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în prezența părintelui protopop Ioan Bârgăoanu.
Acesta a transmis părinților prezenți binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale, exprimându-și admirația față de lucrarea pastoral-misionară și social-filantropică ce se desfășoară în zona municipiului Onești, cu accent pe catehizarea tinerilor, prin multitudinea activităților în care aceștia sunt antrenați, în mod special prin Asociația Tinerilor Ortodocși Români, precum și pe asistența socială ce se desfășoară, în mod special prin proiectele „Masa bucuriei” și „Prânzul ștefanian”.
De asemenea, părintele consilier a făcut precizări punctuale despre modul în care preoții trebuie să organizeze pelerinajele religioase și despre modul de funcționare a asociațiilor ce există în cadrul parohiilor și care au un rol social-filantropic, răspunzând tuturor întrebărilor adresate de părinții prezenți.
În cadrul ședinței, părintele secretar Petru Pavăl a prezentat cele mai importante evenimente și proiecte ce se doresc a fi realizate în cursul anului următor.
Un alt proiect propus pentru anul viitor constă în lansarea unui volum omagial, cu ocazia împlinirii de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, în data de 21 mai, a 70 de ani de viață, volum care să cuprindă gânduri ale părinților din protopopiat, așternute pe foaie în scris de mână. Un al treilea eveniment propus pentru anul viitor constă în sfințirea Altarului catedralei cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh”, din Onești.
Prezent la ședință, Gelu Marcu, director al Serviciului Fiscal Municipal Oneşti, în calitatea sa de expert contabil, a prezentat ultimele noutăți în materie de legislație fiscală care au impact asupra vieții entităților de cult.