Şedinţă cu protopopii la Sibiu

Data: 22 Feb 2011

La Reşedinţa mitropolitană din Sibiu are loc astăzi, 22 februarie, o şedinţă lărgită a Permanenţei Consiliului Eparhial, la care participă şi cei zece protopopi din Arhiepiscopia Sibiului. Şedinţa va fi prezidată de Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, alături de Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului.

"În cadrul şedinţei, fiecare consilier eparhial va aduce la cunoştinţă anumite probleme administrativ-bisericeşti, se vor aduce la cunoştinţă ultimele hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi se vor discuta diferite aspecte ale vieţii bisericeşti", ne-a spus consilierul administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, pr. Ilarie Benchea. (Ş.M.)