Şedinţa de constituire a Consiliului Judeţean Timiş
Miercuri, 27 iunie, de la ora 10:00, în sala Palatului Administrativ din Timişoara a avut loc şedinţa de constituire a Consiliului Judeţean Timiş. Şedinţa a fost prezidată de către dl Titu Bojin, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş. Întâlnirea a debutat cu intonarea Imnului de Stat al României şi cu slujba de Te Deum. Cu binecuvântarea IPS Nicolae, Mitropolitul Banatului, slujba religioasă a fost oficiată de către PS Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi de la Catedrala mitropolitană. Preasfinţia Sa a transmis celor prezenţi binecuvântarea IPS Nicolae şi purtarea sa de grijă, felicitări şi succes pe drumul acesta al slujirii creştinilor şi tuturor cetăţenilor din judeţul Timiş. "Să ne ajute Dumnezeu şi împreună să putem săvârşi o lucrare din care să ne putem bucura şi în pământul acesta, şi în veşnicie, pentru că Biserica, pe lângă timpul acesta relativ, are la dispoziţie şi veşnicia", a precizat Preasfinţia Sa. Consilierii judeţeni aleşi prin vot deschis şi prin ridicarea mâinii au depus apoi individual jurământul de credinţă.