Şedinţa de constituire a Consistoriilor Superioare Bisericeşti

Data: 25 Septembrie 2012

În data de 20 septembrie 2012 a avut loc la Palatul Patriarhiei şedinţa de constituire a Consistoriului Superior Bisericesc şi a Consistoriului Superior Bisericesc Monahal, condusă, din încredinţarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, de preacucernicul pr. dr. Alexandru Moţoc - inspector general bisericesc. Aceste două Consistorii funcţionează la Patriarhia Română în baza art. 155 din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, cu modificările şi completările aduse de Hotărârea Sfântului Sinod nr. 8561/25 octombrie 2011. Consistoriul Superior Bisericesc şi Consistoriul Superior Bisericesc Monahal sunt cele mai înalte instanţe disciplinare şi de judecată pentru clerul de mir şi cel monahal care judecă recursurile împotriva hotărârilor de caterisire pronunţate de un consistoriu eparhial sau un consistoriu eparhial monahal şi menţinute în apel de un consistoriu mitropolitan sau un consistoriu mitropolitan monahal. Fiecare consistoriu are în total câte 6 membri clerici titulari şi tot atâţia supleanţi proveniţi din fiecare mitropolie şi desemnaţi de Sinodul Mitropolitan respectiv, care, potrivit art. 155, al. 3) şi art. 150, al. 4) din Statutul Bisericii Ortodoxe Române, îndeplinesc cumulativ mai multe condiţii: gradul I în preoţie, doctori, absolvenţi de masterat sau licenţiaţi în teologie, având cunoştinţe canonice şi juridice. Din partea Mitropoliei Banatului a fost desemnat de către Sinodul Mitropolitan ca membru titular pentru Consistoriul Superior Bisericesc pr. dr. Cosmin Panţuru, iar ca supleant pr. dr. Ilca Marius de la Parohia Mintia, judeţul Hunedoara. Între timp, Episcopia Devei şi Hunedoarei a fost acceptată şi se află în prezent sub jurisdicţia Mitropoliei Ardealului, motiv pentru care acesta nu mai poate face parte din organismul bisericesc amintit. În acest caz, Sinodul Mitropoliei Banatului trebuie să desemneze o altă persoană clericală care să îndeplinească condiţiile amintite mai sus. De asemenea, pentru Consistoriul Superior Bisericesc Monahal, arhimandriţii Constantin Timiş - exarhul mănăstirilor din Episcopia Caransebeşului, şi Nestor Iovan - stareţul Mănăstirii Hodoş-Bodrog din Arhiepiscopia Aradului, au fost desemnaţi ca membri, primul fiind titular, iar cel de-al doilea supleant. În cadrul şedinţei de constituire au fost numiţi prin decizie patriarhală ca preşedinţi ai celor două Consistorii pentru perioada 2011-2014: pr. conf. univ. dr. Daniel Benga de la Facultatea de Teologie "Justinian Patriarhul" din Bucureşti, respectiv arhimandritul dr. Teofil Anăstăsoaie - exarhul administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor; iar ca grefier diaconul Sorin Eusebiu Argintariu, secretarul Cancelariei Sfântului Sinod. (Pr. dr. Cosmin Panţuru)