Ședința de constituire a noii Adunări eparhiale a Arhiepiscopiei Sibiului

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 04 Iunie 2018

În Aula „Mitropolit Ioan Mețianu” a Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu a avut loc joi, 31 mai, ședința de constituire a noii Adunări eparhiale a Arhiepiscopiei Sibiului.

Ședința a fost prezidată de Înaltpreasfin­țitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, alături de care s-a aflat Preasfințitul Ilarion Făgără­șanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. Ședința a fost precedată de un Te Deum oficiat în capela Facultății de Teologie de un sobor de preoți și diaconi condus de PS Ilarion Făgă­rășanul, în prezența membrilor aleși ai Adunării eparhiale și a IPS Mitropolit Laurențiu.

La început, IPS Mitropolit Laurențiu i-a felicitat pe noii membri ai Adunării eparhiale: „Dăm slavă lui Dumnezeu pentru că ne-a învrednicit să mai împlinim încă un ciclu de patru ani de activitate bisericească, într-o conducere rânduită de Sfântul Andrei Șaguna, cu participarea laicilor la treburile bise­ricești, împreună cu preoții. Adunarea eparhială este un for deliberativ, viața Bisericii trebuie să fie susținută și de credincioși. Aleșii credincioșilor de la parohie sunt acei membri din Consiliul parohial și din Comitetul parohial, iar apoi aleșii parohiilor sunt membri în Adunarea eparhială și sunt 10 preoți și 20 de mireni și din aceștia se aleg membrii Consiliului eparhial și delegații pentru Adunarea Națională Bisericească, un cleric și doi mireni. Noi cunoaștem care sunt atribuțiile noastre și ne bucurăm că unii dintre foștii membri ai Adunării eparhiale sunt alături de noi, ne bucurăm că sunt alături de noi și cei care au fost și înainte și au această binecuvântare să fie membri de onoare ai Adunării eparhiale. Ne bucurăm și de noii aleși care au fost rânduiți de Dumnezeu să facă parte din Adunarea eparhială. Suntem chemați să rezolvăm anumite probleme care țin de administrarea bunurilor și a evenimentelor deosebite pe care Biserica trebuie să le împlinească și să le ducă la bun sfârșit”.

După lucrările de constituire a urmat un scurt bilanț al activităților administrative, pastoral-misionare și social-filantropice din Arhiepiscopia Sibiului în ultima perioadă, iar mai apoi s-au discutat proiectele aflate în desfășurare până la finalul acestui an. Au fost luate în discuție aspecte organizatorice ale Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși (ITO) de la Sibiu din perioada 6-9 septembrie 2018, precum și alte probleme administrative.