Şedinţă de evaluare a clericilor din Arhiepiscopia Bucureştilor
La sediul administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor, s-a desfăşurat ieri, 8 iulie, şedinţa anuală de evaluare administrativă a clericilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor. Sub preşedinţia Preasfinţitului Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, s-au reunit în şedinţă de lucru părinţii protoierei şi consilierii coordonatori ai sectoarelor Administraţiei eparhiale.
Activitatea clericilor din Arhiepiscopia Bucureştilor a fost evaluată sub aspect administrativ, social-filantropic, misionar, cultural şi patrimonial. În cadrul şedinţei notare, au fost acordate calificative care vor avea relevanţă în cazul transferării clericilor de la o parohie la alta, atunci când aceştia îndeplinesc condiţiile statutare privind vechimea şi activitatea la parohia în care funcţionează, şi totodată s-a putut realiza o radiografie a situaţiei administrative la nivel parohial. "În cadrul şedinţei, s-a urmărit dacă activităţile administrative, social-filantropice, misionare şi culturale din cadrul parohiilor din Arhiepiscopia Bucureştilor se desfăşoară în conformitate cu prevederile statutare şi regulamentare şi cu deciziile Sfântului Sinod. Aceste evaluări ne ajută să constatăm dacă într-o parohie activitatea se desfăşoară corespunzător misiunii pe care preoţii au primit-o de la chiriarh atunci când au fost numiţi în parohie sau dacă nu cumva aceste lucrări sunt blocate de diferiţi factori. Am constatat cu bucurie că majoritatea clericilor din arhiepiscopie sunt implicaţi în activităţile din cadrul parohiilor şi că aceştia susţin diversele proiecte pentru care Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a dat binecuvântarea să se desfăşoare în enorii. De asemenea, cu ocazia acestei evaluări s-a putut constata că în cadrul parohiei există preoţi bine pregătiţi, preoţi harnici, preoţi care dau curs vocaţiei şi îşi îndeplinesc cu ascultare deplină misiunea pe care chiriarhul le-a încredinţat-o", ne-a declarat părintele arhimandrit Veniamin Goreanu, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Părinţii consilieri coordonatori ai sectoarelor Administraţiei eparhiale au făcut aprecieri privind activitatea preoţilor din cadrul fiecărei parohii, iar acolo unde s-au constatat unele deficienţe s-au făcut recomandări protopopului fiecărei circumscripţii pentru reglementarea activităţii. De asemenea, clericii care s-au distins în activitate au fost recomandaţi pentru a fi promovaţi atunci când vor fi scoase la concurs posturi noi sau pentru a fi implicaţi în proiecte şi activităţi ale Centrului Eparhial.