Şedinţa de lucru a CAR a Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei
La Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei a avut loc saptămâna trecută şedinţa de lucru a Casei de Ajutor Reciproc a preoţilor şi personalului auxiliar bisericesc al acestei eparhii. Întrunirea a fost condusă de Înalt Preasfinţitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. „Ştim cu toţii că există foarte multă suferinţă, foarte multe greutăţi în rândul credincioşilor noştri, şi nu fac abstracţie nici preoţii, mai ales cei care trăiesc în zona rurală. Prin urmare, existenţa unei astfel de instituţii este foarte necesară şi eficientă atât din punct de vedere pastoral şi spiritual, cât şi din punctul de vedere al ajutorării concrete“, a spus Înalt Preasfinţia Sa. În cadrul şedinţei au fost evaluate activităţile CAR a Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei până în prezent, au fost supuse aprobării raportul de verificare asupra operaţiunilor şi situaţiei financiare, bilanţul contabil şi contul de venituri şi cheltuieli pe anul 2012, precum şi planul financiar pe anul 2013. În urma discuţiilor purtate, s-au luat unele hotărâri care vin în sprijinul membrilor Casei de Ajutor Reciproc. „S-a hotărât majorarea ajutorului în caz de deces de la 2.500 lei la 3.000 de lei, acordarea de ajutor pentru copiii nou-născuţi ai membrilor CAR de 500 lei, şi reducerea procentului funcţional de la 7 la sută la 6 la sută, procent funcţional din care se suportă cheltuielile de administrare a CAR“, a spus Maria Dragomirescu, contabila CAR a Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei. (M. Nedelcu)