Şedinţă de lucru a Comisiei de pictură bisericească a Patriarhiei Române
Membrii Comisiei de pictură bisericească a Patriarhiei Române s-au întrunit miercuri, 8 decembrie, în şedinţă de lucru. Pe lângă subiectele incluse pe ordinea de zi, în cadrul şedinţei s-a făcut şi notarea candidaţilor la examenul pentru obţinerea atestatului de pictor bisericesc stagiar desfăşurat zilele acestea, informează TRINITAS TV, citat de Agenţia de ştiri BASILICA.
"Am discutat probleme care erau pe ordinea de zi. În primul rând devizele şi toate adjudecările care s-au strâns între timp. Apoi a urmat să facem notarea la problemele de la examenul de admitere care a avut loc în zilele de marţi şi miercuri. Anul acesta am avut 31 de candidaţi. S-au dat trei probe la examenul de admitere: o probă de nud, o probă de portret şi o probă de compoziţie. Se pare că cei 31 de candidaţi au fost mult mai buni decât cei din anii trecuţi", a spus părintele prof. dr. Nicolae Necula, vicepreşedintele Comisiei de pictură bisericească a Patriarhiei Române. Au fost abordate, de asemenea, şi subiecte cu caracter general, care ţin de buna desfăşurare a acestui sector. Membrii Comisiei de pictură bisericească a Patriarhiei Române se întâlnesc în şedinţă de lucru o dată pe lună.