Şedinţa de lucru a Consiliului eparhial din Caransebeş
Sub preşedinţia Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian, la Centrul eparhial din Caransebeş a avut loc sâmbătă, 16 mai, şedinţa ordinară a Consiliului eparhial. Întruniţi în Sala de festivităţi „Episcop Elie Miron Cristea“, membrii Consiliului eparhial au dezbătut o serie de probleme privind activităţile tuturor sectoarelor eparhiei: administrativ-bisericesc, economic, cultural şi social-misionar. Dintre principalele aspecte dezbătute ale Secţiei administrativ-bisericeşti şi economice amintim: resectorizarea unităţilor parohiale din oraşul Bocşa şi reorganizarea activităţilor sociale din această localitate. De asemenea, s-a discutat noua legislaţie privind acordarea subvenţiilor APIA pentru unităţile bisericeşti, ţinând cont de noul cadru legislativ al acestei instituţii. Sectorul cultural al eparhiei a aprobat planul editorial pentru perioada iunie-octombrie 2015 şi s-a discutat necesitatea urgentării întocmirii micromonografiilor parohiale, cerute prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Totodată, s-au pus în vedere exigenţele pentru buna desfăşurare a actului didactic în învăţământul teologic din Eparhia Caransebeşului. La secţia Sectorului social-misionar s-au aprobat noi proiecte social-filantropice, dintre care amintim înfiinţarea unei cantine sociale în incinta Liceului Bănăţean din Oţelu Roşu şi susţinerea acesteia de către parohiile din localitate. O altă iniţiativă aflată în stadiul de implementare este înfiinţarea unui centru de îngrijire pentru copii (creşă), în incinta Complexului de servicii sociale „Sfântul Vasile cel Mare“ din Caransebeş. În cadrul şedinţei de lucru s-au dezbătut, de asemenea, diferite aspecte pe care parohiile le întâlnesc în viaţa administrativ-economică şi care trebuie aprobate de către Consiliul eparhial, pentru a putea fi puse în aplicare de fiecare unitate bisericească. (Diac. Pavel Canea, Darius Herea)