Şedinţa de lucru a preoţilor de caritate din Arhiepiscopia Clujului
Întrunirea preoţilor de caritate, a preoţilor militari şi a celor care slujesc în instituţiile de asistenţă socială din cadrul Arhiepiscopiei Clujului a avut loc joi, 8 martie, sub preşedinţia Înalt Preasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, şi în prezenţa Episcopului-vicar, Preasfinţitul Vasile Someşanul, în Sala "Nicolae Ivan" a Facultăţii de Teologie Ortodoxă.
În deschiderea şedinţei, IPS Andrei le-a vorbit preoţilor despre importanţa implicării Bisericii în viaţa socială. "Realizăm cât de importantă este implicarea noastră în slujirea socială, în toate domeniile ei de activitate: în spitale, în penitenciare, în armată, în toate celelalte instituţii unde este nevoie. Peste tot este nevoie de Dumnezeu. Încercăm, frăţiile voastre încercaţi, în toate aceste instituţii, să-L duceţi pe Hristos", a spus IPS Andrei, care a remarcat că, de multe ori, "festiv, în preajma sărbătorilor, facem acte de mărinimie, dar în restul timpului ce s-o fi întâmplând cu cei amărâţi? Mai multă atenţie ar trebui să avem faţă de ei". Tema propusă spre dezbatere a fost "rolul şi misiunea preotului în unităţile bugetare ale statului", iar un referat pe această temă a fost prezentat de pr. Băgăcean Petru de la Centrul de Plasament din Gherla, conform consilierului misionar-social al arhiepiscopiei, Liciniu Câmpean. În Arhiepiscopia Clujului sunt aproximativ 60 de preoţi de caritate, aceştia întâlnindu-se anual pentru a discuta problemele cu care se confruntă în instituţiile unde activează.