Ședință de lucru în Protopopiatul Ortodox Român din Noua Zeelandă

Un articol de: Diac. Andrei Butu - 10 Feb 2023

Cei patru preoți români slujitori la parohii din Noua Zeelandă au participat sâmbătă, 4 februarie, la ședința anuală a Protopopiatului Ortodox Român al Noii Zeelande. Evenimentul s-a desfășurat anul acesta la biserica Paro­­hi­­ei ortodoxe românești „Sfântul ­Gheorghe” din Hamilton.

În cadrul ședinței au fost prezentate și analizate rapoartele anuale de activitate privind slujirea pastorală, misionară, social-filantropică și administrativ-financiară a fiecărei parohii, după care au urmat discuții pe marginea celor prezentate, împărtășin­du-se experiențe și alte aspecte de interes general din viața fiecărei parohii. Pe baza acestora s-a întocmit un proces-verbal al șe­dinței care a fost înaintat la Cancelaria eparhială de la Melbourne, Australia, sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei și Noii Zeelande.

A fost subliniată situația delicată în care se află starea complexului bisericesc al Parohiei românești „Sfânta Maria” de la Wellington, care cuprinde clădirea bisericii parohiale și Centrul pastoral-misionar „Preot Gheorghe Speranța”, unde sunt necesare lucrări de reparații urgente, arătându-se eforturile depuse în vederea găsirii unor soluții de rezolvare. Totodată, a fost prezentată situația de la Parohia ortodoxă românească „Sfântul Ignatie Teoforul” de la Auckland în urma inundațiilor grave care au afectat-o la sfârșitul lunii ianuarie 2023.