Ședința de toamnă a preoților din Protopopiatul Catalonia, Spania

Un articol de: Diac. Emilian Apostolescu - 05 Noiembrie 2021

Luni, 1 noiembrie 2021, a avut loc ședința de lucru a preoților din Catalonia și Insulele Baleare, Spania, prezidată de Preasfinţitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei. Ședința a debutat cu săvârșirea slujbei de Te Deum de către ierarh, urmată de rostirea unui scurt cuvânt duhovnicesc: „Avem mare nevoie de asemenea întâlniri pentru a ne întări duhovnicește și a ne putea împlini sfânta lucrare la care am fost chemați. Avem nevoie să ne întâlnim cu Domnul în rugăciune și în Sfânta Liturghie. Preoția noastră este strâns legată de jertfa euharistică: suntem preoți pentru a aduce jertfa lui Hristos și pentru a ne aduce jertfă lui Hristos și Bisericii Sale”. În contextul proclamării de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române al anului 2021 drept Anul omagial al pasto­rației românilor din afara României, diaconul Lucian Crasovan a susținut un referat pe marginea acestei teme. În continuare, au fost dezbătute și analizate puncte din ordinea de zi, precum și demersuri pentru dinamizarea și îmbunătățirea activității misi­onar-pastorale a Bisericii în Protoieria de Catalonia.