Ședința de toamnă a preoților din Protopopiatul Roman
Luni, 7 octombrie 2024, la Centrul cultural și social-filantropic al Parohiei Horia, a avut loc ședința administrativ-tematică a preoților din Protopopiatul Roman. Întâlnirea s-a desfășurat sub coordonarea părintelui protoiereu Dan Alexandru Antoce, avându-i ca delegați ai Centrului eparhial pe preotul Alexandru Zamfir, consilier administrativ, și pe preotul Valentin Băltoi, consilier cultural.
Evenimentul a început cu o conferință susținută de preotul Bogdan Chelaru, preot slujitor la Parohia „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” din Roman, cu tema „Sfinții Doctori fără de arginți, lucrători ai harului tămăduitor al Mântuitorului Iisus Hristos”.
Părintele consilier Alexandru Zamfir a transmis binecuvântarea ierarhului și, împreună cu părintele protoiereu, a prezentat aspecte organizatorice privind hramul Catedralei eparhiale, dar și alte evenimente ce vor urma. S-a făcut un apel pentru a aduce mulțumiri credincioșilor care au răspuns cu generozitate colectei realizate la nivel eparhial, ajutând persoanele afectate de calamitățile recente din județele Galați și Vaslui, parohiile din Protopopiatul Roman remarcându-se prin implicare.
Consilierul cultural al Centrului eparhial, părintele Valentin Băltoi, a reiterat activitățile cultural-educaționale desfășurate pe parcursul verii, printre care s-au numărat Concursul Național Catehetic, școlile de vară, ITOM 2024, dar și alte proiecte patriarhale și eparhiale. De asemenea, a subliniat faptul că în perioada următoare vor fi implementate în parohii și alte proiecte culturale, catehetice sau educative.