Şedinţă despre revitalizarea vieţii religioase în Basarabia
În Mitropolia Basarabiei a avut loc marţi, 21 iunie, şedinţa ordinară a protopopilor din eparhie. Au fost dezbătute următoarele: programul conferinţelor pastoral-misionare dedicate Anului omagial al Tainei Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii, organizarea slujbelor misionare în cuprinsul protopopiatelor, a lecţiilor de catehizare şi intensificarea combaterii prozelitismului sectar în parohii, precum şi nivelul de predare a religiei în parohiile Mitropoliei Basarabiei. Întâlnirea a fost prezidată de Înalt Preasfinţitul Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor. (I.B.)