Şedinţă festivă a CAR din Arhiepiscopia Sibiului
În Aula Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Sfântul Andrei Şaguna" din Sibiu a avut loc şedinţa anuală a Comitetului director al Casei de Ajutor Reciproc (CAR) a Arhiepiscopiei Sibiului, prezidată de Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, la care au participat membrii din cele 11 protopopiate. Şedinţa a avut şi un caracter festiv, întrucât anul acesta se împlinesc 60 de ani de activitate neîntreruptă pentru CAR a Arhiepiscopiei Sibiului, care îl are ca preşedinte pe IPS Mitropolit Laurenţiu şi 757 de membri contribuabili. Şedinţa a fost un bun prilej pentru a evalua activitatea din ultima vreme a CAR şi pentru a îndemna părinţii protopopi prezenţi şi pe reprezentanţii acestora de a înscrie cât mai mulţi preoţi şi angajaţi ai Arhiepiscopiei Sibiului în acest sistem de ajutorare financiară, extrem de avantajos pentru toţi beneficiarii.
Alături de darea de seamă pentru 2011, în şedinţă s-a prezentat raportul Comisiei de cenzori. Proiectul de buget pe 2012 a fost votat şi au fost aleşi noi membri în Comisia de cenzori, pentru 2012-2016, după cum a spus directorul CAR a Arhiepiscopiei Sibiului, pr. Octavian Dumitru. (Ş.M.)