Şedinţă la Centrul eparhial de la Cluj-Napoca
La Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului a avut loc marți, 8 martie, ședința Consiliului eparhial la care au participat și cei nouă protopopi din eparhie. Întrunirea a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului.
La şedința Consiliului eparhial de la Cluj-Napoca au participat și cei nouă protopopi din eparhie.
„Dialogul Centrului Eparhial cu protopopii este esențial pentru o mai bună misiune articulată la nivelul Arhiepiscopiei noastre și pentru o mai bună implicare a preoților în ceea ce ne dorim să fie prezența bisericii, atât în spațiul sacramental cât și în spațiul social, economic, cultural și, nu în ultimul rând, în ceea ce privește munca cu tinerii și copiii”, a declarat consilierul cultural al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, părintele Bogdan Ivanov.
În deschiderea ședinței, IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a subliniat câteva aspecte esențiale în misiunea duhovnicească, cu atât mai mult cu cât Biserica se află în perioada premergătoare postului, în care, potrivit ierarhului, clericii trebuie să-și asume acest exercițiu tocmai pentru a-l transmite mai departe credincioșilor, pentru a-i apropia de acest mister al Postului Mare și al Învierii Domnului.
În cadrul ședinței au fost prezentate cerințele misionar-administrative, au fost comunicate cele mai importante hotărâri privitoare la activitatea preoților și a protopopilor luate de către Sfântul Sinod, situațiile înregistrate în sfera economică, ultimele colecte care au fost organizate și a fost anunțată și pregătită colecta pentru fondul central misionar, care se va organiza în duminica Ortodoxiei, prima din Postul Mare.
De asemenea, au fost discutate și probleme ce țin de activitatea culturală, de funcționarea centrelor catehetice și a asociațiilor de tineret, precum și de prezența preoților în mediul online și de această formă de comunicare pe care, potrivit discuțiilor purtate, biserica trebuie să o gestioneze în mod inteligent.