Şedinţă la Protopopiatul Jibou
La sediul Protopopiatului Jibou din Episcopia Sălajului, a avut loc joi, 9 septembrie, şedinţa administrativă lunară. Având în vedere faptul că anul 2010 a fost proclamat ca "An omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române", din încredinţarea şi cu binecuvântarea Preasfinţitului Petroniu, Episcopul Sălajului, în cadrul şedinţelor administrative lunare protopopeşti s-a susţinut câte o conferinţă pornind de la aceste teme. La şedinţa din această lună tema conferinţei a fost: "Simbolul credinţei - învăţătura despre însuşirile Bisericii". Pe ordinea de zi a şedinţei s-au aflat şi problemele administrative curente. Următoarea întrunire va avea loc la 11 octombrie, când va fi tratat articolul 10 al Simbolului niceo-constantinopolitan, "Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor".