Şedinţa lunară a preoţilor din Protopopiatul Iaşi 2
La sediul Protopopiatului Iaşi 2 a avut loc luni, 23 februarie 2015, întrunirea lunară cu preoţii acestei protoierii.
Referatul cu tema „Viaţa ca dar al lui Dumnezeu“ a fost prezentat de pr. Florentin Lupaşcu de la Parohia Cercu - Bârnova, care este şi reprezentant al Asociaţiei „Pro Vita“ la nivelul Protopopiatului Iaşi 2. „S-a insistat asupra rolului pe care trebuie să-l aibă Biserica în conştientizarea credincioşilor asupra importanţei susţinerii vieţii persoanelor umane, prin lupta împotriva practicii avortului şi prin sprijinirea familiei tradiţionale. Preoţii au fost invitaţi să participe alături de credincioşi la «Marşul pentru viaţă» care va avea loc la Iaşi pe 21 martie 2015. Am insistat asupra conştientizării importanţei participării elevilor la ora de religie pentru formarea lor în viaţă. Invitatul întrunirii a fost părintele Cristian-Alexandru Barnea, inspector pentru disciplina religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, care a insistat asupra unei bune colaborări ce trebuie să existe între preoţii parohi, profesorii de religie, directorii de şcoli şi diriginţii de la clase“, a relatat pr. Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2, care a menţionat că în cadrul şedinţei au fost abordate mai multe probleme administrative. (C. Ciofu)