Ședința lunară a preoților Protopopiatului Cluj I
Ședința lunară a preoților Protopopiatului Cluj I a avut loc joi, 10 august, la sediul protopopiatului, pe strada Bisericii Ortodoxe nr. 10, din Cluj-Napoca. Invitatul special la această întâlnire a fost arhim. conf. univ. dr. Teofil Tia de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.
Întâlnirea preoților din Protopopiatul Cluj I a început cu slujba de Te-Deum, după care a continuat cu dezbaterea problemelor de pe ordinea de zi. Invitatul special al acestei întâlniri a fost arhimandritul Teofil Tia, care a susținut o prelegere cu tema „Pastorația într-o societate ostilă. Pledoarie pentru precauție, într-o epocă în care preotul a devenit incomod”.
În această prezentare arhim. Teofil Tia a subliniat principalele provocări cu care se confruntă, în primul rând preotul, ca slujitor al lui Dumnezeu, provocări ale căror efecte se resimt în Biserică în întregimea ei. În acest sens, spune arhim. Teofil Tia, „prima și cea mai mare provocare este ostilitatea, care se manifestă în trei etape: ostilitatea față de preot, ostilitatea față de Biserică și în cele din urmă ostilitatea față de Dumnezeu”.
În fața acestor provocări, preotul trebuie „să aibă capacitatea de a construi punți între inimi”, de a fi „un pion al distincției radicale între bine și rău” și de a promova frumosul, firescul, binele, iubirea creștină și normalitatea. În acest sens, preotul are misiunea de a lucra „cu timp și fără timp” și de a forma o comunitate creștină autentică. Concluzia prezentării arhim. Teofil Tia este: „Suntem datori să dăruim dragoste – precum Dumnezeu – chiar și atunci când suntem înconjurați de răutate”, conform protopopului de Cluj I, Dan Hognogi.
În partea a doua a ședinței s-au discutat probleme administrative, dintre care și aducerea șematismelor parohiale până în data de 1 septembrie 2017.
Cu prilejul acestei întâlniri, s-au distribuit și noile antimise pentru bisericile din Protopopiatul Cluj I. Antimisele au fost sfințite de Înaltpreassfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, la slujba Vecerniei de la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca din 28 iulie, conform Protopopiatului Cluj I.