Ședință lunară în Protopopiatul Ortodox Gherla

Data: 14 Ianuarie 2019

Preoții din Protopopiatul Ortodox Gherla s-au întrunit vineri, 11 ianuarie, în ședința lunară, prima din acest an. Activitatea a început cu săvârșirea Acatistului Domnului Iisus Hristos. În deschiderea ședinței, protopopul de Gherla, Iulian-Paul Isip a evocat personalitățile părinților Constantin Galeriu și Constantin Sârbu, propunându-i celor prezenți ca pilde pentru o misiune duhovnicească.

Cea de-a doua parte a întâlnirii s-a axat pe proiectarea unor activități la nivelul Protopopiatului Ortodox Gherla, pornind și de la hotărârea Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care a proclamat anul 2019 drept „Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) și Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești pe tot cuprinsul Patriarhiei Române”. De asemenea, în cadrul ședinței a fost subliniat faptul că activitățile cu tinerii rămân o prioritate și pentru anul 2019, iar în acest sens s-au stabilit mai multe întâlniri de lucru. În încheierea ședinței s-au discutat o seamă de probleme administrative, conform Protopopiatului Ortodox Gherla.