Şedinţa ordinară a Adunării Eparhiale a Episcopiei Devei şi Hunedoarei

Data: 29 Ianuarie 2011

Astăzi, 29 ianuarie 2011, în sala de şedinţe a Centrului Eparhial al Episcopiei Devei şi Hunedoarei va avea loc şedinţa ordinară a Adunării Eparhiale a Episcopiei Devei şi Hunedoarei, întrunire care reuneşte pentru prima dată noii membri ai Adunării Eparhiale, după ce anul trecut, în luna februarie, a avut loc şedinţa de constituire a reprezentanţilor clerici şi mireni, aleşi pentru mandatul 2010-2014. Pe ordinea de zi a şedinţei se află prezentarea activităţii administrative şi misionar-pastorale desfăşurate de Episcopia Devei şi Hunedoarei în anul 2010 în cuprinsul judeţului Hunedoara prin intermediul celor cinci sectoare de activitate ale episcopiei: Administrativ-Bisericesc, Social-Filantropic, Cultural, Patrimoniu şi Construcţii bisericeşti şi Economic. Momentul premergător lucrărilor şedinţei va fi marcat prin săvârşirea Sfintei Liturghii la Catedrala episcopală "Sfântul Ierarh Nicolae" din Deva de către Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, după care, începând cu ora 9:00, va avea loc întâlnirea membrilor Consiliului Eparhial, urmând ca la ora 11:00 să fie deschisă şedinţa solemnă a Adunării Eparhiale a Episcopiei Devei şi Hunedoarei.

Secretar Eparhial, Arhid. Nestor Dinculeană