Sedinţă preoţească la Protopopiatul Iaşi I

Data: 27 Feb 2009

Preoţii din Protopopiatul Iaşi I s-au întâlnit ieri în şedinţă lunară. S-a prezentat mai întâi tema „Sfântul Vasile cel Mare - izvor şi exemplu în lucrarea catehetică şi calitativ-filantropică actuală a Bisericii“. Tema a fost susţinută de pr. Eduard Florin Munteanu de la parohia Lungani. A mai fost prezentat proiectul de activităţi liturgice, misionare şi social-caritative, activităţi ce se vor desfăşura la fiecare parohie în perioada Postului Mare. La punctul trei al ordinii de zi au fost prezentate hotărâri ale Sfântului Sinod al BOR şi ale Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Iaşilor cu privire la statutul preoţilor II şi preoţilor III din parohii. Preoţilor li s-au adus la cunoştinţă adresele Sfintei Mitropolii a Moldovei şi Bucovinei, cu privire la regulamentul-cadru pentru obţinerea titlului de proprietate prin acţiune judecătorească. „S-a făcut apel ca preoţii să acorde o deosebită atenţie activităţii pastorale, misionare, caritative şi filantropice. Această perioadă a Postului Mare presupune o intensificare a slujbelor, o atenţie deosebită a lucrării cu tinerii, cu bătrânii“, a spus pr. Constantin Andrei, protopop al Protoieriei Iaşi I. (C.C.)