Şedinţa preoţilor din Protopopiatul Ceahlău
Preoţii din Protopopiatul Ceahlău s-au reunit ieri, 18 august 2015, în şedinţa lunară, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Mai întâi, au fost discutate problemele administrative şi au fost transmise hotărârile venite de la Centrul eparhial Iaşi. În continuare, părintele Mihail-Fines Petrea de la Parohia Boboteni-Hangu a prezentat referatul cu tema „Maica Domnului - ocrotitoarea minunată a creştinilor“. „Tema a fost foarte frumos elaborată, cuprinzând o serie de înţelesuri teologice referitoare la importanţa lucrării Maicii Domnului în Biserică şi în lume. Am reflectat cu toţii la tema prezentată, cu toată seriozitatea şi bucuria. Nădăjduim că Maica Domnului ne va ajuta să fim slujitori şi fii ai Bisericii, alături de credincioşii noştri“, a relatat părintele Ionel Cuţuhan, protopop al Protopopiatului Ceahlău. (C. Ciofu)