Şedinţa preoţilor din Protopopiatul Ceahlău
La sediul Protopopiatului Ceahlău a avut loc ieri întrunirea lunară cu preoţii. În prima parte a şedinţei au fost abordate mai multe dispoziţii venite de la Centrul eparhial Iaşi. Părintele Gheorghe Avârvarei de la parohia Chiriţeni a susţinut referatul "Apăraţi familia! Salvaţi România!". "Familiile sunt din ce în ce mai puţine din cauza emigrării tinerilor şi din cauza lipsei copiilor din parohii. Părintele conferenţiar a remarcat că după învăţătura creştină familia este un aşezământ dumnezeiesc de convieţuire. Natura omului este în aşa fel întocmită de Dumnezeu, astfel încât să nu trăiască izolat faţă de celălalt. În acest fel, prin dragoste şi respect, soţii pot să aducă pe lume copii. În cei 20 de ani de la revoluţie au fost făcute enorm de multe întreruperi de sarcină. Tema expusă a reprezentat un semnal pentru preoţii parohi pentru a se implica mai mult în misiunea din parohii. De asemenea, constatăm că numărul deceselor este mult mai mare decât cel al naşterilor şi al cununiilor", a relatat pr. Mihai Damian, protopop al Protopopiatului Ceahlău. (C.C.)