Ședința preoților Protopopiatului I Iași

Un articol de: Constantin Ciofu - 30 Ianuarie 2018

Preoții din Protoieria I Iași s‑au întrunit ieri, 29 ianuarie 2018, în cadrul ședinței lunare administrative. Evenimentul a avut loc la Centrul „Agora” al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, iar tema principală a discuțiilor a fost „Unitatea de credință, temelie a unității Bisericii”. Mai multe detalii a oferit la Radio TRINITAS părintele Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului I Iași: „Referatul întrunirii a fost prezentat de părintele Constantin Sturzu, consilier al Sectorului comunicare și relații publice al Arhiepiscopiei Iașilor. Preoții prezenți s‑au bucurat de o expunere deosebită, părintele conferențiar făcând câteva precizări bine‑venite asupra Sinodului din Creta”. În partea a doua a întâlnirii, s‑au discutat mai multe teme de interes, fiind transmise hotărârile Centrului eparhial Iași.