Şedinţa preoţilor Protopopiatului Oneşti
Preoţii din Protopopiatul Oneşti s-au reunit joi, 7 martie 2013, în şedinţa lunară administrativă. Întâlnirea a avut loc la Catedrala „Pogorârea Duhului Sfânt“ din Oneşti şi a avut ca temă „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, promotori ai vieţii religioase“. Cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, la întrunire a mai participat pr. Alexandru Zamfir, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, şi pr. Silviu Dan Matei, inspector eparhial. „Părintele Constantin Cărăuşu de la parohia Dumbrava a prezentat prin referatul expus aspecte din viaţa Bisericii din Roma, Constantinopol şi Ierusalim, mai ales din perioada premergătoare Edictului de la Milano (313). De asemenea, s-au făcut numeroase referinţe la faptul că Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena s-au implicat foarte mult în viaţa comunităţilor creştine şi în dezvoltarea vieţii religioase creştineşti. Preoţii au discutat pe marginea acestui subiect istoric şi teologic, deopotrivă, atât de actual pentru viaţa Bisericii noastre. În cadrul şedinţei s-au abordat mai multe probleme de ordin administrativ, fiind prezentate ultimele hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române“, a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. (C.C.)