Şedinţe administrative în protopopiatele Moineşti şi Bacău
La Biserica „Sfântul Gheorghe“ din Moineşti, a avut loc marţi, 7 martie 2017, şedinţa administrativ-tematică a preoţilor Protopopiatului Moineşti. Părintele Rotaru Radu de la Parohia Cornet a susţinut referatul cu tema „Icoana în cultul ortodox“.
Astfel, s-a subliniat aspecte referitoare la apariţia icoanei şi a picturii bisericeşti, la teologia icoanei (aspecte dogmatice şi liturgice) şi s-a vorbit de prevederi canonice, juridice şi ermineutice legate de icoane şi de pictura bisericească. Tot marţi, a avut loc şedinţa preoţilor din Protopopiatul Bacău. Părintele Costică Busuioc, protopop al Protoieriei Bacău, a adus în discuţie probleme curente şi comunicări ce ţin de activitatea pastoral-misionară, culturală, social-filantropică şi administrativă a parohiilor din Protopopiatul Bacău, partea centrală reprezentând organizarea în data de 25 martie a „Marşului pentru viaţă - Bacău 2017“ cu tema: „Ajută mama şi copilul! Ei depind de tine“. Evenimentul are drept scop atât informarea şi sensibilizarea populaţiei, cât şi conştientizarea oamenilor asupra sacralităţii vieţii. Marşul va avea următorul traseu: Biserica Narcisa - Biserica „Sfântul Gheorghe“ - Casa de Cultură - Piaţa Catedralei „Înălţarea Domnului“. La şedinţă a fost prezent şi domnul Gelu Elisei, director al Agenţiei de Turism şi Pelerinaje METEORA TOUR a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, care a prezentat o gamă variată de pelerinaje pentru preoţii prezenţi şi pentru credincioşii păstoriţi de aceştia.