Şedinţe ale Caselor de Ajutor Reciproc pentru clerici la Buzău şi Galaţi
La începutul acestei săptămâni, în Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, respectiv în Arhiepiscopia Dunării de Jos au avut loc şedinţele anuale ale Adunărilor Generale ale Casei de Ajutor Reciproc pentru clerici şi salariaţi bisericeşti, în cadrul cărora au fost prezentate bilanţurile anului 2020 şi au fost propuse proiecte pentru anul în curs.
Luni, 8 februarie, la Biblioteca eparhială „Ghenadie Episcopul” din municipiul Buzău, a avut loc ședința anuală a Adunării Generale a Casei de Ajutor Reciproc (CAR) a clericilor și salariaților bisericești din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, ne-a transmis părintele consilier eparhial Dragoş Olteanu.
La întrunirea prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, au participat președintele CAR, părintele Gheorghe Sava-Popa și reprezentanți ai Centrului eparhial, ai protoieriilor și ai Seminarului Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din Buzău.
În cadrul şedinței a fost prezentat un raport al activităților economico-financiare desfășurate în anul 2020, după care au fost abordate diferite aspecte privind bunul mers al instituției.
Casa de Ajutor Reciproc a Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei are în prezent 1.439 de membri activi, acordând împrumuturi rambursabile, dar și ajutoare nerambursabile membrilor săi în cazuri de înmormântare, boală sau naștere de copii. Pe parcursul anului trecut au fost oferite 15 ajutoare de deces, în valoare de 56.000 de lei, 46 de ajutoare în situații de boală, în valoare de 27.600 de lei, și 25 de ajutoare pentru nou-născuți, în valoare de 15.000 de lei. Valoarea totală a ajutoarelor sociale oferite a fost de 98.600 de lei.
Marţi, 9 februarie 2021, în Sala „Episcop Melchisedec Ştefănescu” a Centrului eparhial din Galaţi a avut loc şedinţa anuală a Adunării Generale a Casei de Ajutor Reciproc pentru clerici şi salariaţi bisericeşti a Arhiepiscopiei Dunării de Jos, ne-a transmis părintele consilier eparhial Rareş Bucur.
Şedinţa a fost precedată de rostirea rugăciunii şi a Evangheliei zilei, urmată de rostirea unui cuvânt de învăţătură de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în care a vorbit despre lumina faptelor bune şi rolul important pe care această organizaţie bisericească îl are în sprijinirea membrilor săi care au nevoie de ajutor.
În cadrul întrevederii prezidate de chiriarhul Dunării de Jos a fost prezentat Raportul de activitate al asociaţiei în cadrul căruia au fost evidenţiate ajutoarele sociale oferite celor 125 de beneficiari pe parcursul anului 2020, în cuantum de 100.000 de lei, şi au fost stabilite mai multe obiective ce au în vedere dezvoltarea şi susţinerea permanentă a activităţii de întrajutorare desfăşurate de Casa de Ajutor Reciproc pentru anul 2021.
Casa de Ajutor Reciproc a clerului şi salariaţilor bisericeşti funcţionează în conformitate cu prevederile Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, ale Legii nr. 12/1996, republicată, privind regimul juridic al Caselor de Ajutor Reciproc ale salariaţilor şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare al CAR. Scopul principal al Casei de Ajutor Reciproc este de ajutorare a membrilor prin acordarea de împrumuturi rambursabile, dar şi de ajutoare nerambursabile în diferite situații, respectiv ajutoare la naşterea copiilor, în caz de boală sau la înmormântare.