Şedinţe cu preoţii în protopopiatele Dej şi Huedin
La noul sediu al Protopopiatului Dej a avut loc, joi, 12 martie, întâlnirea lunară a preoţilor, continuată cu o întâlnire a clericilor cu profesorii de religie de la şcolile din Dej şi din localităţile învecinate. Tot joi a avut loc şi la Huedin şedinţa preoţilor, în cadrul căreia s-a prezentat Proiectul de economie socială „O şansă. O reuşită în viitor pentru persoanele vulnerabile“, derulat de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului.
Protopopul Dejului, Ioan Buftea, a prezidat şedinţa lunară cu preoţii din cadrul protopopiatului, iar în cuvântul de deschidere a prezentat proiectul Patriarhiei Române cu privire la istoricul tuturor parohiilor ortodoxe, care va trebui concretizat până la 1 iunie cu sprijinul tuturor preoţilor. Cu acest prilej s-a lansat oficial şi noul site al Protopopiatului Dej care va cuprinde toate activităţile parohiilor arondate acestuia.
În cadrul şedinţei s-a discutat şi despre noile parteneriate între şcoli şi parohii, în vederea unei bune colaborări între cele două instituţii, pentru o mai eficientă educaţie a tinerilor şi a celor mici, conform celor precizate de pr. Dan Toşa.
Apoi a avut loc şi o întâlnire a preoţilor cu profesorii de religie de la şcolile din Dej, şi de la unităţile de învăţământ din localităţile învecinate. S-au căutat modalităţi şi soluţii pentru o mai bună colaborare între parohii şi şcoli şi intensificarea dialogului dintre preoţi şi profesorii de religie. Una dintre hotărârile luate în cadrul şedinţei a fost ca vechiul sediu al Protopopiatului Dej, de pe strada 1 Mai, să fie dedicat activităţilor educative şi catehetice cu tinerii, astfel că, de la 1 aprilie, se vor putea întâlni aici membrii Ligii Tinerilor Ortodocşi. De asemenea, aici se va desfăşura şi un program de tip „after school“ pentru cei mici, la care vor participa mai mulţi profesori voluntari.
Şedinţa preoţilor din Protopopiatul Huedin
Clericii din Protopopiatul Huedin au participat la şedinţa lunară care a avut loc joi, 12 martie, la sediul protopopiatului. Aici preoţii au asistat la o prezentare a Proiectului de economie socială „O şansă. O reuşită în viitor pentru persoanele vulnerabile“, derulat de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului. Iniţiativa le-a fost prezentată preoţilor de către inspectorul social al eparhiei, Carmen Bârsan, şi directorul de proiect, Adrian Truţă. Protopopul de Huedin, părintele Ciprian Taloş a declarat că prin această prezentare doreşte să îi îndemne pe preoţi să deruleze cât mai multe activităţii filantropice. Clericii au fost informaţi şi despre modalitatea de accesare a fondurilor europene, în cazul în care îşi doresc să realizeze proiecte pentru persoanele vulnerabile din comunităţile lor. Şedinţa a avut şi un caracter administrativ, întrucât preoţii au fost informaţi despre ultimele comunicate venite din partea Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. (Andreea Pâgleşan)