Şedinţe în Eparhia Sălajului

Data: 12 Ianuarie 2011

Duminică, 9 ianuarie, au avut loc, în Biserica "Pogorârea Sfântului Duh" din Zalău, şedinţele Consiliului Eparhial şi cea a Adunării Eparhiale a Episcopiei Sălajului. Au fost prezentate rapoartele de activitate ale sectoarelor administraţiei eparhiale pe anul 2010 şi s-au conturat principalele direcţii de acţiune pentru anul 2010. Şedinţele au fost precedate de săvârşirea Sfintei Liturghii şi a slujbei de Te Deum de Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului.

Vineri, 7 ianuarie 2011, la sărbătoarea Soborului Sfântului Prooroc Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan, Preasfinţitul Părinte Petroniu a săvârşit Sfânta Liturghie în Parohia Mirşid, Protopopiatul Zalău, unde păstoreşte pr. Ioan Ciutre. (Pr. Gabriel V. Gârdan)