Şedinţe preoţeşti în Protopopiatele Darabani şi Botoşani
În parohia Smârdan din Protopopiatul Darabani a avut loc ieri întrunirea preoţilor din această lună, prezidată de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. De dimineaţă a fost săvârşită slujba Sfintei Liturghii de către IPS Teofan la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh“ din Smârdan, iar apoi a urmat conferinţa cu tema „Biblioteca parohială“, susţinută de către pr. Lucian Plugaru de la parohia Ivancăuţi. „Înalt Preasfinţitul a făcut unele completări pe marginea temei prezentate, iar apoi s-au discutat şi alte probleme administrative. De asemenea, Mitropolitul Teofan a oferit astăzi (n.r. - ieri) sfinte antimise bisericilor din parohiile Lişna, Suharău şi Comăneşti, precum şi bisericii parohiei Smârdan, unde a avut loc Sfânta Liturghie“, a declarat pr. Constantin Pânzariu, protopop al Protopopiatului Darabani. Ieri a fost şedinţă cu preoţii şi la sediul Protopopiatului Botoşani. Tema conferinţei s-a intitulat „Preoteasa în viaţa şi misiunea preotului“ şi a fost susţinută de pr. Dumitru Mateciuc de la parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe“ din Botoşani. După cum ne-a spus pr. Lucian Leonte, protopop al Protopopiatului Botoşani, în cadrul acestei întruniri au mai fost prezentate unele adrese venite de la Centrul Eparhial Iaşi. Astăzi, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei va prezida şedinţa preoţilor din Protopopiatul Săveni, iar după-amiază va face vizite pastorale în parohiile Epureni, Vicoleni şi Poiana Unţeni, unde va oferi, de asemenea, sfinte antimise. (C. CIOFU)